De ce discutăm despre bugetul european?
Europa trece printr-o eră de schimbări profunde – pentru societate și securitate, pentru planetă și economie, pentru democrație și prosperitate. Nu putem soluționa provocările globale decât prin acțiuni comune, care îi unesc pe toți europenii. Iar bugetul european este una dintre forțele motrice ale acțiunilor europene.
Bugetul european ne sprijină prioritățile politice. Punându-ne în comun resursele financiare, putem să facem față mai bine provocărilor comune și să avem un impact pozitiv și direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor.
În 2025, Comisia va prezenta o propunere de nou buget european pe termen lung, pentru perioada care începe cu anul 2028. Apoi, Parlamentul European și statele membre vor decide asupra formei finale a propunerii. Bugetul european pe termen lung necesită aprobarea unanimă a tuturor statelor membre ale UE și aprobarea unei majorități de deputați europeni.
Vom avea astfel ocazia de a conveni asupra unui buget european solid și modern, adecvat ambițiilor noastre.

Cum puteți participa la dezbaterea paneuropeană privind noul buget?
Vrem ca dezbaterea pe acest subiect să implice cât mai mulți cetățeni. Cu ajutorul dumneavoastră, putem stabili care sunt cele mai bune modalități de a utiliza bugetul european pe viitor.
Cum am putea valorifica la maximum fiecare euro din bugetul european? Cum ar putea bugetul să reflecte diferitele nevoi ale europenilor, unindu-ne în diversitate? Cum ar putea bugetul european să aducă schimbări directe și pozitive în viața dumneavoastră? Cum ar putea să abordeze cel mai bine provocările europene comune?
Acesta este un spațiu de dezbateri respectuoase, în care puteți să vă împărtășiți opiniile și să interacționați cu alți cetățeni.
Participați la dezbatere și ajutați-ne să ne asigurăm că acțiunile pe care le întreprindem astăzi vor însemna o Europă mai puternică mâine.

Ce va face Comisia cu ideile colectate?
Avem nevoie de opiniile dumneavoastră pentru a defini viitorul buget al Uniunii, astfel încât acesta să răspundă nevoilor și să genereze schimbări semnificative.
Contribuțiile publicate pe platformă vor fi luate în considerare de Comisie la pregătirea propunerii de nou buget european.
Calendar
- Februarie – maiDezbatere online
Cetățenii scriu contribuții sau comentează și votează contribuțiile altor participanți pe Platforma de implicare civică. Contribuțiile pot fi individuale sau colective (ex. evenimente participative).
- Martie-maiGrupul de dezbatere al cetățenilor
Contribuțiile online sunt discutate în cadrul grupului de dezbatere. Concluziile sunt apoi integrate în procesul de elaborare a politicilor europene.
- IuliePropunere
Comisia publică propunerea de nou buget european.
De ce este important bugetul european?
Bugetul european pe termen lung definește dimensiunea bugetului și destinația fondurilor pentru mai mulți ani. Actualul buget pe termen lung acoperă perioada 2021-2027 și se ridică la 1 200 de miliarde EUR, ceea ce reprezintă aproximativ 1 % din PIB-ul UE. El este suplimentat cu aproximativ 800 de miliarde EUR din NextGenerationEU, un instrument temporar creat pentru a stimula redresarea în urma pandemiei de COVID-19.
Bugetul european și-a demonstrat utilitatea pentru cetățeni. De exemplu, finanțează proiecte și activități care sprijină dezvoltarea socială și economică a regiunilor europene, susțin fermierii și zonele rurale, protejează mediul și combat schimbările climatice, facilitează tranziția digitală a societăților noastre și sprijină cercetarea și inovarea. Mai mult, în ultimii ani, bugetul european a fost un colac de salvare în perioade de criză – de la pandemia de COVID-19 la invadarea Ucrainei de către Rusia. În aceste situații, a fost folosit de exemplu pentru a ne îmbunătăți independența energetică și pentru a sprijini Ucraina.

Datorită sprijinului oferit de bugetul european:
- s-a evitat emisia a 87 de milioane de tone de echivalent dioxid de carbon
- 16 milioane de persoane au participat la programul Erasmus de la crearea sa, în 1987
- în 2022, 5,8 milioane de fermieri au beneficiat de sprijin financiar direct prin politica agricolă comună
Consultare publică online
Puteți aborda acest subiect participând fie la dezbaterile de pe această platformă, fie la consultările publice în curs.
Detalii despre consultările publice.