În calitate de cofondator al echipei de voluntari HER-autism, antropolog social și mamă a trei copii – inclusiv o fiică autistă în vârstă de zece ani, nevorbind de limba maternă – îmi imaginez o Europă care îmbrățișează cu adevărat diversitatea, nu doar ca politică, ci ca practică de zi cu zi. Diversitatea nu este o problemă care trebuie gestionată. Indiferent dacă această diversitate provine din vârstă, gen, origine, handicap sau stare de sănătate, ea ar trebui salutată și reflectată în toate aspectele vieții. Dizabilitatea este una dintre multele expresii ale experienței umane. Având în vedere că aproape una din patru persoane din UE trăiește cu o anumită formă de handicap, incluziunea socială nu este o problemă marginală – este esențială pentru democrație. Susțin cu fermitate instituirea unui sistem de asistență personală la nivelul UE, bazat pe autonomie, alegere și demnitate. Este un pas semnificativ către capacitarea persoanelor pentru a trăi pe deplin și independent. De asemenea, tehnologia etică și incluzivă are un potențial enorm de a îmbunătăți comunicarea, accesibilitatea și viața de zi cu zi pentru oamenii de toate abilitățile și toate generațiile. Atunci când este ghidată de empatie, tehnologia devine un egalizator puternic. În calitate de europeni, trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că instituțiile noastre vorbesc într-un limbaj clar și incluziv, astfel încât toți cetățenii să poată înțelege, participa și fi ascultați. Empatia trebuie să devină o parte fundamentală a dialogului politic ca o necesitate democratică. Politicile pe care le conturăm astăzi vor defini solidaritatea și echitatea de mâine. O Europă pentru toți nu este un vis. Este o responsabilitate.