Pentru a asigura o justiție intergenerațională autentică, trebuie să depășim modelele economice care se bazează pe o creștere fără sfârșit. O abordare post-creștere pentru Europa recunoaște că prosperitatea nu poate fi construită pe utilizarea excesivă a resurselor, distrugerea ecologică, adâncirea inegalităților și subevaluarea muncii de îngrijire neremunerate, toate acestea subminând bunăstarea generațiilor viitoare. Adevărata justiție intergenerațională înseamnă a trăi în limitele planetare și a distribui resursele în mod echitabil de-a lungul timpului. Acest lucru necesită trecerea de la obiectivul principal al creșterii PIB-ului la bunăstare și îngrijire ca obiectiv politic central. Investițiile publice trebuie să acorde prioritate rezilienței sociale și ecologice – munca de îngrijire, educația, adaptarea la schimbările climatice – și nu creșterii economice în sine. Guvernele ar trebui să monitorizeze și să direcționeze actorii privați și finanțarea, fie prin controale ale capitalului, fie prin structuri de proprietate publică, pentru a aborda obiective societale mai ample, dincolo de stimulentele de rentabilitate. Cadrele bugetare ar trebui să reflecte această schimbare, cu instrumente precum bunăstarea și integrarea dimensiunii de gen în buget și măsuri de impozitare progresivă (de exemplu, impozitul pe avere), asigurându-se că consumul actual de resurse nu este în detrimentul celui de mâine. Integrarea unei abordări feministe post-creștere în justiția intergenerațională este esențială pentru a se asigura că sistemele economice funcționează pentru oameni și planetă – în prezent și în viitor. Nu este vorba doar de evitarea daunelor, ci și de construirea unei prosperități comune și durabile de-a lungul generațiilor pe o planetă finită.