Îmi imaginez o Uniune Europeană în care solidaritatea între generații nu este doar un ideal, ci o realitate trăită – în care înțelepciunea persoanelor în vârstă, energia tinerilor și experiența populației în vârstă de muncă se reunesc pentru a construi o societate rezilientă, favorabilă incluziunii și durabilă. În această viitoare UE, politicile sunt concepute nu numai pentru alegătorii de astăzi, ci și pentru generațiile viitoare. Spațiile publice sunt concepute pentru accesibilitate și interacțiune între grupele de vârstă, sistemele de învățământ acordă prioritate empatiei și implicării civice, iar vocile tuturor vârstelor sunt apreciate în procesele democratice. Pentru ca această viziune să devină reală, trebuie să acționăm acum. În primul rând, trebuie să investim în dialogul între generații – creând platforme în școli, comunități și locuri de muncă în care oamenii de toate vârstele să poată face schimb de experiențe, idei și provocări. În al doilea rând, trebuie să acordăm prioritate politicilor durabile care țin seama de efectele pe termen lung atât asupra oamenilor, cât și asupra planetei – abordând cu previziune schimbările climatice, transformarea digitală și inegalitatea economică. În cele din urmă, instituțiile UE trebuie să se asigure că tinerii au un loc la masă – nu ca simboluri, ci ca parteneri egali în modelarea viitorului. Construirea unei societăți unite și înfloritoare înseamnă respingerea diviziunilor bazate pe vârstă și adoptarea unei culturi în care învățarea și responsabilitatea sunt împărtășite între generații. Deciziile pe care le luăm astăzi trebuie să fie determinate de principiul moștenirii – nu doar de ceea ce realizăm acum, ci și de ceea ce lăsăm în urmă. Viitorul UE depinde de acest lucru.